Vă salut !
SoriN . arcadia . Alm , se-cret , Carmen , Solidaster , roksana , andreiraduM , Iulisa , oovi , Artistic Comunism , indiscreta , lunapatrata , abbibal , nima , Lavinia , Costin Comba, tu26dor, Rappa_ru' , eddy, Zodrac, pandhora, Zina , Max Peter , alicee, scorpio72, *ELENA*, DANI, angi , Alice Georgiana, dictaturajustitiei, LOLITA , papornitacuvorbe , Copilul cu ochi caprui , Petru, fosile , Lukluk, Aniela , Tetris, gabriela , acuarele , Mircea Florescu, Iulia Senacico, Liviu R., cublandete, teca, Evanir, Franco , Phausca , mariajO, Maria selma, Psofios Korios , Bucate apetisante, Sciarada, Gabriella, patero35, Ralline , kimyunalesca, APU, Josú! Barroso, OZNA-OZNA , H A R R Y G O A Z, B.D.,Adrián, Dimple, Marias Teater
Dar şi pe toti cei ce treceţi pe aici !
Este un drum care iti este oferit , cel la brat cu suferinta , acela in care durerea se complace sa-ti fie sora . Pentru unii drumul acesta ajunge sa fie de fapt viata lor insasi . Providenta insa aseaza flori pe cararile stancoase si abrupte , si lasa o raza de soare care sa transforme aceasta in binecuvantare veritabila . Mai intai a fost durerea , apoi simtamantul ca esti singur si abandonat de cei care ti-au dat viata dar nu sunt capabili sa-si invinga viciile pentru ca mai apoi sa te iubeasca . Este lupta acerba pentru existenta , numarata in munca grea , nopti multe ca zilele in care sa nu-ti stea mainile , a fost dorinta de a trai , da a avea pe cei dragi tie in care parca sa-ti iei revansa de la viata . Sa-ti vezi copilasii crescand , fara durerea pe care tu ai simtit-o . Te incrancenezi , prinzi viata cu pumnii si impotriva oricarei nadejdi lupti sa scapi de neajunsuri . Totul pana in ziua in care corpul cedeaza si face loc , da salaj unei boli din cele care te macina incet si sigur . Uneia din cele care multora se face rece pe sira spinarii numai la auzul ei . Atunci trebuie sa inverti sa traiesti cu durerea ca si cum ai pune sare in mancare . Sa poti sa-ti numeri zilnic oasele si mai ales muschii dupa marimea durerii care salasuieste in ei . Miscarile se incetinesc , o vreme lupti cu dorinta si lacrima dupa zilele in care munceai douazeci de ore . Te lasi apoi moale pe speteaza scaunului si admiti ca aceasta este istorie si va ramane istorie . Atunci o zvacnire de gand si fugi la un sertar sa gasesti cateva creioane vechi si o coala alba . Tremurand de emotii , faci o simpla schita , parca doar ca sa probezi daca macar acest dar si refulare din cotidianul dureros si saracacios , ti-a mai ramas . Desenul capata forma , te lasi pe spate si dai sa rasufli , insa un junghi puternic si apoi o durere muta iti sechestreaza mainile . Plangi ! Poti sa desenezi incontinuare dar cu pretul unor dureri numai de tine stiute . Si totusi creionul iti sta lipit de degete . Este una din acele flori rare , lasate pentru tine pe stancile colturoase .
by ALM
.gif)
.jpg)
.JPG)
Vizualizați comentariile